Ora de Sibiu
Știri in direct

Noul stadion din Giulești – Costă aproape 100 de milioane lei

470

Contractul privind execuția lucrărilor la noul stadion giulești a fost semnat. Lucrarea va fi făcută de o asociere de 3 firme, iar valoarea contractului este de 98.318.052,33 lei fără TVA, cote şi taxe.

Până la data organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la Bucureşti, stadionul ar urma să îndeplinească criteriile în vederea asigurării condiţiilor de antrenament pentru echipele participante.

În perioada următoare, va fi emis ordinul privind începerea serviciilor de proiectare şi obţinere a avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor.
Noua arenă va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor) şi se doreşte îndeplinirea criteriilor impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4, astfel încât arena să poată găzdui competiţii cu public la nivel naţional şi internaţional.

Suprafaţa totală înierbată va fi de 80×120 m (inclusiv suprafaţa de gardă). Arena va cuprinde şi zona de sărituri în lungime şi zona pistei de alergare 60m outdoor. Complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet, atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă de popice. Totodată, va beneficia şi de spaţii de cazare pentru sportivi, precum şi de spaţii de alimentaţie publică sau spaţii administrative.
Lucrările vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.
CNI mai precizează că, la această dată, la Stadionul Steaua au fost finalizate lucrările de demolare a fostei arene şi s-au demarat lucrările de excavare. Se aşteaptă emiterea avizelor în vederea depunerii documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie şi, ulterior emiterii acesteia, se vor demara lucrările de execuţie.

La Stadionul Arcul de Triumf, se află în curs de finalizare etapa de proiectare şi de obţinere a avizelor necesare.
În cazul Stadionului Dinamo, a fost finalizat studiul de prefezabilitate, însă se aşteaptă aprobarea de către Primăria Sectorului 2 a PUZ-ului (realizat de Clubul Sportiv Dinamo). Ulterior aprobării acestuia, va fi supus aprobării studiul de prefezabilitate şi apoi se vor demara procedurile de realizare şi avizare a studiului de fezabilitate.

Sursa www.digi24.ro

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...