Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Sibianul care care a strigat primul “Trăiască România Mare!”, pe 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia

986

Primul român care a strigat în urmă cu o sută de ani, la Alba Iulia, „Trăiască România Mare!” şi după el alţi o sută de mii, a fost un profesor de religie de la Sibiu, Ioan Broşu, potrivit preotului Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie de la Sibiu.

„Profesor de religie al copiilor români care făceau şcoală în şcolile germane. (…) Acest Ioan Broşu, ca să se salveze de presiunea politicului, fuge la Arad şi cere să fie călugărit, îşi dă singur arest la domiciliu. Este salvat de episcopul de Arad, nu l-a călugărit niciodată, dar îi acceptă cererea, îl păzeşte acolo şi reapare în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, semnând pe credenţialele din zona Sibiului. (…) Broşu face un gest, trecut sub tăcere de istorici, dar care există consemnat, o spune Silviu Dragomir la înmormântarea lui. Broşu vede acolo, la un moment dat, că politicienii, ca toţi politicienii în anumite zone, se apucau şi negociau ei, mai spuneau „hai să facem şi asta, mai punem şi asta pe hârtie”, deşi Declaraţia fusese adoptată, ei mai modificau, mai puneau o virgulă, erau toţi oameni de Drept, ştiau ce fac, Broşu, probabil că, fiind o fire mai nervoasă, fiind şi poet, trebuia să se manifeste ca atare, iese pe o piatră în faţa naţiunii române, şi despre el se spune că ar fi spus public (…) „Trăiască România Mare!”. Este primul care afirmă public, la Alba Iulia, la 1 Decembrie, „Trăiască România Mare!”, a declarat preotul Constantin Necula, în timpului unui simpozion dedicat Unirii.

Broşu este cel care a „grăbit” semnarea actului de Unire, stârnind strigătele de bucurie a o sută de mii de români veniţi la Alba Iulia.

„Se urcă pe o piatră, se întoarce în sală şi le spune politicienilor: ‘no, acum semnaţi?’, afară strigau o sută de mii de oameni, pe care noi astăzi nu-i mai putem vedea, pentru că pe locul acela s-a construit catedrala încoronării primului rege al României”, povesteşte Constantin Necula.

Timp de patru ani de zile, Constantin Necula a căutat în arhive, scrieri ale lui Broşu şi despre el. Ioan Broşu s-a remarcat ulterior prin cariera diplomatică.

„Broşu, ca să înţelegeţi că este verificată ascensiunea lui, este primul ambasador plenipotenţiar cu afaceri speciale la Paris, este omul care reia relaţiile politice prin ambasadă, cu Germania, este consul în Elveţia şi pune la punct, prima relaţie serioasă cu Berna şi este omul care redă României, relaţiile politice cu Belgradul. Ne-a luat aproape patru ani de zile să găsim firul acesta, pentru că arhiva Ministerului de Externe este în continuare externă. Mai este un subiect pe care trebuie să vi-l spun, îl intuim, nu ştim până unde ne vor duce documentele, dar intuiţia şi documentele de până acum ne spun că acest Broşu, braşoveanul şcolit la Sibiu, intelectual al Sibiului, atestat de Sibiu, este cel care organizează transferul întregului tezaur polonez de la Varşovia la Tomis, pe când nimeni nu ne făcea hoţii Europei, având încredere că pe teritoriul României nu va dispărea nimic din tezaurul unui popor liber, cum era cel polonez. Îşi duce misiunea până la capăt, este omagiat de către polonezi, atât că în 1943 se stinge”, a arătat Necula.

Ioan Broşu, fiul unui preot patriot din Braşov

Profesorul de religie Ioan Broşu a fost fiul cel mare al preoului Ioan Broşu, din Dârstele Braşovului, potrivit unui articol publicat recent, de către cercetătorul Mircea Gheorghe Abrudan. Şi bunicul lui Ioan Broşu a fost un om foarte credincios, după cum reiese dintr-o scriere a tatălui celui care a făcut istorie pe 1 Decembrie la Alba Iulia. „Oamenii pe atunci erau cu frică de Dumnezeu, religioși, evlavioși,cuviincioși, binecredincioși. Parcă văd și acum pe tatăl meu, cum se scula dimineaţa, se spăla și ștergându-se cu ștergarul, neîntreruptrostea rugăciuni (…). Dar acum cine mai face așa ceva? S-au schimbatoamenii, au alte crezuri, alte tendinţe, care duc la ruină și trupească șisufletească. Lumea de acum parcă crede numai în plăcerile trupești”, spunea tatăl sibianului Ioan Broşu, despre bunicul acestuia.

Broşu, deşi nu era preot, a predicat în Catedrala Mitropolitană de la Sibiu

Cercetătorul Mircea Gheorghe Abrudan, arată că, „Dr. I. Broșu, după cumse semnează pe majoritatea lucrărilor sale, a făcut parte din generaţia tinerilor ardeleni, coagulaţi în jurul mitropoliei și a seminarului teologic de la Sibiu, care au militat deschis încursul anului 1918 pentru unirea Transilvani-ei cu România.” Revenit de la Cernăuţi în 1911, dr. I. Broșu a activat pe postul de catehet alelevilor români care învăţau la școlile confesionale catolice și luterane din Sibiu. Cu suflet sensibil de poet și traducător al nuvelelorlui Oscar Wilde. Broșu s-a afirmat și ca publicist în paginile „Telegrafului Român”, în „Foaia Poporului” și în „Gazeta Poporului.Foaie politică-culturală”, întemeiată și condusă alături de prietenii săi Nicolae Bălan, Silviu Dragomir și Ștefan Popp. Cu toate că era mirean, elocinţa sa teologică l-a propulsat între predicatorii de seamă ai Catedralei mitropolitane din Sibiu, slujirea de catehet și predicator scăpându-l de înrolarea în armatele austro-ungare. Rostite cu binecuvântarea mitropolitului Ioan Meţianu (1828-3 februarie 1916) în cursul primilor doi ani ai Marelui Război, dr. I. Broșu și-a publicat predicile la Editura diecezană din Arad în anul 1917, sub titlul „Casa din Ierihon. Omilii și cuvântări bisericești”, închinate „părinţilor mei, în semnde iubire și neţărmurită recunoștinţă”.

În toamna anului 1918, Ioan Broșu jr. a fost ales în Consiliul Naţional Român din Sibiu, apoi membru al delegaţiei orașului Sibiu la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, despre care a publicat o lungă „închinare”, precum și un „marș al legionarilor români”, pus pe note muzicale de Timotei Popovici.

Acest poem a fost reprodus de tatăl său ca anexă la volumul de amintiri, prefaţându-l cu un scurt comentariu în care dădea frâu liber exaltării care-i cuprinsese sufletul după proclamarea unirii Transilvanieicu România: „Sosise marea clipă a eliberării, când Ardealul, scuturându-și obezile ruginit eale robiei seculare, își afirma drepturile în fata lumei întregi și proclama la Alba-lulia, la 1 Decemvrie 1918, alipirea la patria-mumă, în bazadreptului de autodeterminaţiune la popoarelesubjugate. Legiunile de transilvăneni, reînviind gloria și vechile virtuţi ale strămoșilor Daciși Romani, recucereau plaiurile strămoșești ale «Daciei fericite». Fiul meu, Dr. Ioan Broșu, (actualmente Consilier al Legaţiei României la Berna, iar în 1918 director al «Gazetei Poporului», ce-o înfiinţase în anul 1917 la Sibiu, împreună cu actualul mitropolit al Ardealului, I.P. Sa dr. Nicolae Bălan și cu prof. univ. dr. Silviu Dragomir) a ţinut să dea expresiune sentimentelor de imensă însufleţire ce cuprinsese toate sufletele românești ale Transilvaniei, în acea epocă, publicând în «Gazeta Poporului» din 17 Noemvrie 1918, o poezie întitulată «Marșul Legionarilor Români».

Ioan Broşu a murit la 57 de ani, în 1943, fiind înmormântat alături de familia sa, în cimitirul bisericii Sfânta Treime, din cartierul Dârstele, din municipiul Braşov, potrivit lui Mircea Gheorghe Abrudan.

Predicile lui Ioan Broşu, republicate anul acesta la Sibiu

„Casa de la Ierihon. Omilii și cuvântări” a predicatorului laic Ioan Broșu a fost publicată anul acesta, la Sibiu, de către Editura Andreiană. „Între aparițiile din acest an le-am evidențiat pe cele care sunt dedicate Anului Centenar, editura noastră fiind una dintre primele care a ieșit cu o lucrare a părintelui academician Mircea Păcurariu referitoare la unitatea românească prin Biserică. Totodată am prezentat și o parte a lucrărilor apărute în seria «Restituiri». Nu trebuie să uităm că Editura «Andreiana» a avut o activitate susținută în toate perioadele sale de existență și tocmai de aceea identificând și răspunzând propunerilor venite din partea Facultății de Teologie din Sibiu au fost publicate două lucrări, una de predici și cateheze care aparțin unuia dintre predicatorii Catedralei mitropolitane, dr. Ioan Broșu, și o carte foarte apreciată și în același timp la apariția căreia s-a implicat personal Înaltpreasfinția Sa Părintele Mitropolit Laurențiu, și anume cartea despre argumentele raționale pentru cunoașterea lui Dumnezeu, parte a cursului de Teologie Fundamentală al părintelui profesor Corneliu Sârbu. ”, a spus consilierul cultural Arhiepiscopia Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, la lansarea cărţii dedicate lui Broşu, la Târgul Naţional de Carte Religioasă de la Sibiu.

Cartea lui Broşu este recomandată de Constantin Necula, drept „una dintre cele mai frumoase cărți de predică în limba română. De aici și impulsul republicării ei la 100 de ani, semn al rezistenței prin teologie la moarte și dictaturi, la răutatea unei lumi ucigașe și la dramatica destrămare a lumii.”. Acest volum de predici ale lui Broşu a apărut prima dată în 1917, la Arad, cu un an înaintea Unirii de la Alba Iulia.

Sibiul şi sibienii au avut un rol important în Unirea de la 1918

La Sibiu au fost nu doar patrioţi în urmă cu un veac, ci şi adevăraţi „părinţi ai Unirii”, cum îi numeşte Alexandru Chituţă, într-un articol recent din Ziarul Lumina. După 1848, Sibiul a devenit rapid o casă primitoare pentru o seamă de personalități care au contribuit la făurirea Marii Uniri. Ioan Piuariu Molnar este unul dintre autorii și editorul documentului Supplex Libellus Valachorum din 1791, în care s-a cerut, cu mare curaj, recunoașterea națiunii române. Sava Popovici Barcianu a fost autorul a nu mai puțin de 14 manuale, plus încă două de gramatică. Gheorghe Lazăr, profesor la Școala de teologie din Sibiu, pe al cărui monument funerar Scarlat Rosetti scria: „Precum Hristos pe Lazăr din morți a înviat/ Așa tu România din somn ai deșteptat”. Tot la Sibiu a trăit și activat George Barițiu, cel care a devenit președintele ASTRA, iar în 1893, al Academiei Române. Onisifor Ghibu devine, după momentul 1 Decembrie 1918, secretar al Resortului de Instrucție și Culte condus de Vasile Goldiș, al Consiliului Dirigent”, se arată în Ziarul Lumina.

Potrivit aceleiaşi publicaţii, Elie Miron Cristea este primul Patriarh, cel care a supravegheat construcția Catedralei sibiene, punându-i în chip simbolic hramul Sfintei Treimi și care a pledat mai apoi pentru ridicarea unei catedrale naționale la București. A lăsat la Sibiu „cea mai scumpă dintre creațiunile sale – Tribuna”, Ioan Slavici fiind cel care a pus pe hârtie convingerile ferme pentru apărarea drepturilor româ­nilor, scriind: „Pentru toți românii, soarele de la București răsare”.

Tricolorul pictat de Smigelschi în Catedrala de la Sibiu

 „Octavian Smigelschi este pictorul Catedralei sibiene, cel dintâi care eternizează în pictura bisericească elemente ale broderiei tradiționale și care o decorează încă de la intrare cu tricolor”, spune Chituţă, cel care conduce azi şi un ONG dedicat pictorului. Cei de la „Lumina”, evocă şi alte personalităţi, ca părinţi ai Unirii. „Octavian Goga, arestat și condamnat pentru idealurile și manifestele sale, revine la Sibiu, unde este ales în Consiliul Dirigent și mai apoi ministru în mai multe guverne. Mediator, diplomat bisericesc și un ierarh cărturar, Nicolae Bălan a fost cel care a avut un rol important în făurirea Marii Uniri. Alături de aceștia se numără și Corneliu Diaconovici, un veritabil cărturar, luptător pentru drepturile românilor, care a făcut din Sibiu orașul ce avea să dea României prima Enciclopedie. Martor al Unirii și mai apoi președinte al Secției Istorice a Academiei Române, profesorul și preotul Ioan Lupaș a fost o prezență importantă a cetății Sibiului împreună cu colegii săi, Silviu Dragomir sau Alexandru și Ion Lapedatu”, se arată în articolul din Ziarul Lumina.

Sibiul este cuprins de revoluţia naţională şi democrată la început de 1918. Sub preşe­dinţia lui Andrei Bârseanu, în oraş se desfăşoară o mare întrunire la 31 octombrie, unde au fost precizate măsurile ce trebuiau luate de români în temeiul decla­raţiei de autodeterminare din octombrie. S-a ales un comitet executiv, sub preşedinţia lui Andrei Bârseanu, format din: N. Bălan, N. Ivan, S. Dragomir, I. Stroia, Ioan Broşu, L. Borcea, O. Russu, Ilie Beu şi I. La­pedatu, care s-a pus la dispoziţia Marelui Sfat Naţional de la Arad şi a avut misiunea de a-i conduce pe românii din zona Sibiului în eveni­mentele ce vor urma. La propunerea lui A. Bârseanu, preşedintele ASTRA, a luat fiinţă Sfatul Naţional Român din oraşul şi comitatul Sibiu, care a preluat conducerea efectivă a teritoriului şi a coordonat acţiunea de con­stituire a consiliilor şi gărzilor naţionale în oraşele şi comunele comitatului (judeţului).

„Ca o recunoaştere a rosturilor însemnate pe care Sibiul le-a îndeplinit în mişcarea românilor pentru libertate şi apoi pentru unitate naţională, la Alba Iulia s-a hotărât ca Sibiul să fie reşedinţa Marelui Sfat Naţional, adunare legislativă provizorie până la unificarea instituţională cu România, şi a Consiliului Dirigent, forul executiv provizoriu şi acesta. Astfel că după Marea Unire prezența lui Iuliu Maniu sau a lui Alexandru Vaida Voievod în cetatea seculară a Sibiului erau mișcătoare.

Fără îndoială, românii din ţinutul sibian au fost dintotdeauna propagatori şi luptători pentru idealul naţional. Iar privit în ansamblul său, instituții și oameni, marea ctitorie a Sibiului, urmărită cu înțelepciune, răbdare, pasiune, perseverență și jertfe a fost Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, consemnează Chituţă, în Ziarul Lumina.

 

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...